Vă invităm să consultați lista cercurilor care se vor desfășura în școala gimnazială, în anul școlar 2025 – 2026. Activitățile se vor desfășura după încheierea programului obligatoriu. Pentru mai multe detalii puteți consulta Broșura Cercuri – gimnaziu și liceu din pagina Informații utile.
Cercuri de dezvoltare personală
Lingvistica - Cls. V - VI, VII - VIII, IX-XII
Prof. Rodica Nicolae, Prof. Veronica Guțescu
E o gândire matematică aplicată datelor lingvistice. Nu este necesar a învăța pe de rost ceva, doar antrenamentul și inteligența sunt cheile succesului. Antrenamentul înseamnă sesizarea regularităților, a corelațiilor dintre fenomenele lingvistice.
Cerc de arte - Cls. V-VIII
Prof. Magda Morozan
O oră pe săptămână în care elevii pot experimenta baze ale diferitelor tehnici plastice de lucru în desen, pictură, modelaj.
Istoria artei - Cls. V-VIII
Prof. Magda Morozan
Cercul are ca rol învățarea în amănunt, și apoi recunoașterea diferitelor perioade și curente artistice, din Evul Mediu până în prezent.
Dans - Cls. V-VIII
Prof. Ciprian Dolete
Mișcarea este un bine mai mult decât necesar, cursul de dans este un “must have” al anului și o chestiune de etichetă în societate. Te invităm la dans!
Teme - Cls. V-XII
Profesori diverși
În cadrul acestor ore, elevii îşi pot face o parte din temele de weekend, fiind supravegheaţi de un cadru didactic.
Anatomie artistică - Cls. VII-XII
Prof. Magda Morozan
Această oră combină studiul anatomiei umane cu observarea artistică, oferind elevilor o înțelegere mai amănunțită a structurii corpului uman pentru a putea reda forma și mișcarea cât mai realist și expresiv.
Cercuri de comunicare
Limba și literatura română - aprofundare - Cls. V, VI, VII, VIII
Prof. Andreea Romocean, Prof. Iuliana Ionescu, Prof. Adelina Zamfir, Prof. Georgiana Stoica
La aceste ore se urmărește aprofundarea și consolidarea noțiunilor de limba și literatura română studiate. Se poate lucra și diferențiat, în funcție de nevoile elevilor.
Limba și literatura română - performanță - Cls. V, VI, VII
Prof. Andreea Romocean, Prof. Iuliana Ionescu
Activitățile de la acest cerc urmăresc perfecționarea capacităților și deprinderilor de comunicare și de redactare în limba română. În același timp, elevii sunt pregătiți pentru participarea la diferitele olimpiade școlare.
Cercuri de matematică și de informatică
Matematică - teme/aprofundare - Cls. V-XII
Profesorii de matematică
La aceste ore, elevii au posibilitatea să acorde timp studiului individual, sub supravegherea profesorilor de matematică
Complemente de programare – performanță - Cls. VI-IX
Prof. Mariana Ciobanu
Cercul își propune dezvoltarea abilităților elevilor de a rezolva probleme cu ajutorul calculatorului, utilizând limbajul de programare C/C++.
Matematică - Pregătire pentru Evaluarea Națională - Cls. VIII
Prof. Laura Voicu, Prof. Mariana Coman, Prof. Olguța Navrescu
Activitățile de la acest cerc urmăresc atât aprofundarea, cât și perfecționarea abilităților de calcul și rezolvare de probleme, în vederea pregătirii pentru examenul de Evaluare Națională. Se lucrează diferențiat, în funcție de nevoile elevilor. Se lucrează teste de Evaluare Națională.
Programare cu Arduino - Cls. VI-VIII
Prof. Anca Andrei
În cadrul cercului vom învăța să programăm Arduino folosind Java, cu ajutorul unei biblioteci dedicate. Vom studia comenzile prin care putem comunica cu plăcuța Arduino și vom realiza proiecte interactive controlate din aplicații Java.
Cercuri în limbi străine
Pregătire Fit in Deutsch 1 - Goethe Zertifikat A1 - Cls. V-VIII
Prof. Ingrid Frîncu
Primul pas spre atestarea cunoştinţelor tale de limba germană îl poţi face odată cu promovarea examenului Goethe-Zertifikat A1: Fit in Deutsch 1. Examenul presupune cunoştinţe elementare de limbă germană şi corespunde primului nivel (A1).
Pregătire Goethe-Zertifikat A2: Fit in Deutsch 2 - Cls. VII-X
Prof. Florentina Popescu
Cercul de pregătire pentru examenul de A2, are ca scop exersarea, dezvoltarea și îmbunătățirea competențelor lingvistice orale și scrise specifice acestui examen prin intemediul rezolvării diferitelor tipuri de exercitii și a modelelor de pregătire pentru examen.
Deutschland kennenlernen - Cls. V-VII
Prof. Ingrid Frîncu
Învățarea unei limbi străine presupune și cunoștințe despre țara sau țările în care se vorbește limba respectivă. Astfel, vom învăța date generale despre spațiul germanofon, curiozități, date istorice sau geografice importante.
DELE A1 escolar - Cls. VI-VIII
Prof. Silvia Petcu
Cercul se adresează elevilor care vor să susţină unul dintre examene sau doar să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare în spaniolă şi care au deja cunoştinţe adecvate respectivului nivel. ¡Déle valor a tu español!
DELF A1 junior et scolaire - Cls. V, VII
Prof. Lavinia Pavel, Prof. Loredana Pană
Cercul se adresează atât elevilor care doresc să se pregătească în vederea susţinerii acestui examen la sediile Institutului Francez din Bucureşti şi din ţară, cât şi celor care îşi propun să aprofundeze această idiomă.
Cercuri de mișcare
Fotbal - Cls. V-XII
Prof. Ciprian Dolete
Se va munci din greu la antrenamente, iar cei mai buni și mai serioși vor reprezenta școala în concursuri.
Fotbal feminin - Cls. VI-XII
Prof. Ciprian Dolete
A venit timpul ca și fetele să strige „Am învins!” pe terenul de fotbal.
Handbal - Cls. V-VIII
Prof. Ciprian Dolete
Ești invitat să faci parte din grupul celor care își propun o dezvoltare echilibrată, atât fizic, cât și emoțional.
Volei - Cls. VI-XII
Prof. Ciprian Dolete
„Am învins!”; „Suntem campioni!” Dacă vrei ca şi tu să spui aceste fraze, vino alături de noi la cursul de volei! Haide să facem sport cu zâmbetul pe buze!
Baschet - Cls. V-XII
Prof. Ciprian Dolete
Baschetul este un sport competitiv, care dezvoltă spiritul de echipă, îndemânarea, agilitatea, rapiditatea, sănătatea cardiovasculară şi încrederea în forţele proprii.
Cercuri cu taxă
Design Vestimentar - Cls. V-XII, 1800 lei/an
Prof. Magda Morozan
O oră pe săptămână în care elevii își concep, pe baza unei teme alese, o ținută vestimentară și accesorii, pe care le vor prezenta în cadrul unei parade de modă.
Modelaj în lut și sculptură - Cls. V-XII, 1800 lei/an
Prof. Magda Morozan
Elevii vor exersa lucrul și înțelegerea volumelor cu ajutorul lutului, deprinzându-se cu sculptura contemporană.
Șah - Cls. V-XII, 2000 lei/an
Victor Surdu
Am inventat povești cu prințese, ghicitori cu regi neputincioși și chiar dansuri cu căluți, numai pentru a traduce pe înțelesul tuturor canoanele jocului de șah.
http://scoalasah.ro/despre-noi.html
Chitară - Cls. V-XII, 2200 lei/an
Radu Miculiță
Dacă vrei să fii tu chitaristul care să poată cânta orice genuri muzicale, ai nevoie de dorința de a studia, de perseverență și, nu în ultimul rând, de puțin talent.
Pian - Cls. V-XII, 2000 lei/an
Prof. Ștefan Lovin
Studiul pianului ajută imens la coordonarea manuală și mai apoi la gândirea pe mai multe planuri. În general persoanele care studiază muzica clasică au o gândire complexa, care îi ajută în cariera lor, oricare ar fi aceasta.
Canto și pregătire muzicală - Cls. V-XII, 1900 lei/an
Prof. Monica Păun
A cânta înseamnă a transmite prin voce emoţiile noastre publicului, înseamnă a iubi muzica, a fi mai aproape de melodiile artiştilor noştri preferaţi.
Percuție (tobe) - Cls. V-XII, 1500 lei/an
Gilberto Acen Ortega Torres
Ritmul este viața ta? Nu știi cum să-ți consumi energia într-un mod constructiv? Vino să înveți ritmuri simple sau compleze, rock, pop sau clasic. Trăiește-ți viața în ritmul tău!
Pictură pe sticlă - Cls. V-XII, 2200 lei/an
Prof. Magda Morozan
La acest cerc, copiii vor învăța atât aspecte tehnice, cât și creative, necesare realizării unor lucrări decorative și artistice pe diferite suporturi de sticlă și ceramică, cu aplicabilitate practică.
Cercuri cu taxă
Atelierul de joc și creativitate - Cls. V- XII, 1800 lei/an
Emanuel Varga, Alexandra Corlan
Atelierul își propune să stimuleze și să îmbogățească dezvoltarea emoțională a copiilor printr-o serie de jocuri educative, spectacole și tehnici specifice. Utilizăm metode studiate în cadrul secției de Pedagogie teatrală a UNATC „I.L. Caragiale”, universitate parteneră SEB.
Digital Storytellers Lab - Cls. V- VIII, 3000 lei/an
Alin Chiriac, Andrada Sfirloagă
Este locul perfect unde copiii cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani își transformă ideile creative în conținut digital captivant. Copiii vor învăța cum să creeze logo-uri atrăgătoare (grafică), să-și facă storyboards pentru propriile filme (planificare, storytelling), vor descoperi tehnici de filmare (încadrare, lumini, sunet) și editare și vor putea chiar să-și lanseze propriile proiecte video.
KEN Business Academy - Program de educație financiară și antreprenorială pentru copii - Cls. V- VII, 4446 lei/an
Veronica Dungă
Copiii devin familiarizați cu conceptele de bază ale unei afaceri și își construiesc proiecte antreprenoriale. De asemenea, își dezvoltă inteligența financiară și o serie de abilități antreprenoriale (comunicare și abilități de prezentare, lucrul în echipă, leadership, creativitatea, project management, gândire critică, etc).
Robotică Educaţională - Cls. V-IX, 2900 lei/an
Iulia Sîrbu
Cursul de robotică, bazat pe tehnologiile și metodologiile LEGO® Education, propune un mod de învățare interactiv. Elevii vor construi, programa si controla roboti, fiind incurajati sa lucreze in echipa, sa coopereze, sa comunice si sa argumenteze solutii, sa faca schimb de idei pentru a finaliza proiectarea si constructia robotilor programabili LEGO EV3.
