Performanțe la SEB

06/08/2025
26
Comments off
Școala Europeană
Blog, Performanțe, Știri
Anii de liceu la SEB înseamnă mai mult decât pregătirea pentru examene. Sunt ani în care se formează valori, se conturează visuri, se construiesc prietenii și se depășesc provocări.
Suntem mândri să vă prezentăm și alți absolvenți ai noștri care, prin muncă, prin perseverență și, cu multă pasiune, și-au construit un parcurs de succes și pășesc acum cu încredere spre noi începuturi.
Maria Ionescu, cu zâmbetul ei cald și cu prezența delicată, a adus mereu echilibru în cadrul colectivului clasei, fiind un model de etică, de corectitudine și de responsabilitate. De-a lungul anilor, a inspirat prin gesturi simple, dar pline de sens, și a luminat scena evenimentelor SEB, lăsând în urmă amintiri prețioase. Cu perseverență și cu rezultate frumoase, și-a transformat anii de liceu într-o poveste de succes. Maria își urmează visul, pășind cu încredere spre Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Luca Barbu, cu inteligență și cu perseverență, în anii petrecuți la SEB, a împletit pasiunea pentru tehnologie cu energia unui spirit sportiv neobosit. Curiozitatea, seriozitatea și determinarea i-au modelat un parcurs liceal frumos, plin de provocări depășite. Cu încredere, Luca pășește spre noi orizonturi, fiind admis la Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Inginerie în Limbi Străine domeniul Calculatoare și Tehnologia Informației.

Cu o energie debordantă care l-a făcut să fie prezent la toate competițiile sportive, fiind un coechipier de încredere, Matei Barbu și-a înfruntat provocările personale, depășindu-le cu tenacitate și cu perseverență. Exigent și hotărât, pășește cu încredere în mediul universitar, fiind admis la Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, domeniul Mecanică.

Marc Bittman, discret și cu o gândire profundă, și-a găsit armonia între strategia șahului și energia voleiului. Munca, seriozitatea și perseverența i-au transformat pașii în reușite frumoase, iar calmul lui a ascuns mereu forța ambiției. Marc deschide un nou capitol, fiind admis la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Facultatea de Inginerie Medicală.
