Vreme frumoasă, copiii entuziaști

26 February 2020

E o zi frumoasă de februarie; parcă prea frumoasă, dacă ne gândim că, cel puțin din punct de vedere calendaristic, ar trebui să fie iarnă. Și, tocmai pentru că vremea e așa de frumoasă, astăzi, elevi și profesori s-au implicat în activități diferite de cele zilnice fiindcă la Școala Europeană București învățăm să fim responsabili față de ceea ce înseamnă mediul în care trăim și creștem, respectul față de sine și față de ceilalți.

În cadrul proiectelor anuale, în acest an școlar, tema generală e legată de sănătate, cu toate aspectele sale, pornind de la sănătatea fizică, sănătatea emoțională și ajungând până la sănătatea ocupațională sau cea a mediului. Deci nu se putea un context mai bun pentru ca elevii claselor a V-a și a VI-a să aibă grijă de curtea școlii.

Nimic n-a scăpat: curtea a fost bine curățată, pomișorii s-au bucurat de pământ proaspăt săpat. Un plus de culoare l-au adus florile care și-au găsit loc în straturile pregătite de copiii și profesori.

Când curtea respira a prospețime, copiii au început joaca, așa cum le stă bine unor copii care, zglobii, ne îndeamnă la primăvară!

#updates

#stamacasa

mar, 24Școala online

La școală,

Mar, 17dar nu rămânem acolo

Atenție!

Mar, 17Informații de interes

Miresme

Feb, 26Semne de primăvară

toate noutatile
#cafeteria

Alegerea noastră zilnică pentru un meniu delicios și echilibrat.

consultă meniul
MagiCamp

The IB Diploma Programme

The International Baccalaureate's Diploma Programme (DP) is a two-year academically challenging programme designed to meet the educational requirements of students between the ages of 16 and 18.

find more