Carnavalul toamnei
Toamna este anotimpul generozității. E timpul să strângem roadele pământului, dar și vremea să împărțim din ceea ce avem cu cei cărora destinul nu le-a pus la îndemână tot atâtea bunătăți.
Școala Europeană București este locul unde elevii învață generozitatea, alături de profesori și părinți. Așa se explică faptul că, an de an, școala noastră este organizatorul unor evenimente de binefacere. Octombrie e luna în care dăm startul Campaniei umanitare SEB, prezentată într-un articol anterior: https://scoalaeuropeana.ro/noutati/campania-umanitara-seb.
Așa cum anunțam, vineri, 25.10.2019, înspre seară, poveștile s-au revărsat în curtea școlii, la Carnavalul toamnei, primul eveniment din seria Campaniei umanitare SEB. Personajele din povești, întruchipate de elevii care s-au costumat în Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, s-au bucurat de fiecare joc, de fiecare atelier pe care profesorii l-au pus la cale pentru a ajuta voia bună să-și facă simțită prezența. Emoția generozității a fost dublată de emoția momentelor artistice pe care copiii le-au pus în scenă cu ajutorul profesorilor de muzică. Fie că a fost vorba de grupuri mai mici de copii sau de corul școlii, vocile au încântat auditoriul, părinți care în foarte scurt timp urmau să dea startul târgului de produse de sezon.
Atmosfera de poveste a fost accentuată de decorurile pentru care elevii, împreună cu doamnele profesor din catedra de arte vizuale, au lucrat săptămâni întregi. Nu numai afișele cu personaje din povești au contribuit la crearea cadrului ideal pentru acest carnaval, ci și obiectele decorative realizate cu scopul de a fi vândute la târgul cu produse de sezon.
Toată bucuria cântecelor și a jocurilor a fost multiplicată de bucuria papilelor gustative care, în spațiul școlii, au descoperit explozia de gusturi ale toamnei în bucatele pregătite de părinți. Târgul de produse culinare a fost un succes: indiferent de preferințe, standurile claselor îți veneau în întâmpinare cu nenumărate variante gastronomice cărora nu puteai să le reziș
A fost extraordinar ca la final să tragem linie și să constatăm că din vânzarea produselor culinare și a Cardurilor de donație, pe care le găsiți în continuare la recepțiile din cele 2 sedii, s-a strâns suma de 36778 lei. Vă reamintim faptul că aceștia sunt bani care vor sprijini cele două cazuri prezentate într-un articol anterior: Asociația de Binefacere Sfânta Iustina – Mănăstirea Mărcuș, județul Covasna, unde Maica Serafima îngrijește fetițe abandonate în maternitate și NaviMED-Navigatori medicali (afliată MagiCAMP), o asociație care are ca obiectiv principal apărarea drepturilor și intereselor copiilor şi adulţilor a căror viață este afectată de afecțiuni grave ce le pot pune în pericol viața.
Mulțumim celor care ne-au fost alături vineri, la Carnavalul toamnei, și care, fie în calitate de organizatori, fie în calitate de participanți, ne-au ajutat să dăm mai departe din dărnicia Pământului!