Vacanța de iarnă a lui Blob
Rândurile care urmează, cele despre Blob, figura în jurul căreia se învârt lucrurile în bibliotecă în ultima vreme, au prins viață astfel: printre poveștile pe care le-au scris copiii, am inclus câteva pasaje de legătură; am redat, mai ales în prima parte, câteva discuții cu cei care veniseră cu idei originale la bibliotecă; am adăugat câte un dialog sau, mai degrabă, am prelungit dialogurile scrise de autori. Toate acestea au creat povestea intitulată:
Vacanța de iarnă a lui Blob
Capitolul 2 al POVEȘTII LUI BLOB
Ca urmare a interacțiunii cu cititorii noștri, s-a întâmplat ca Povestea lui Blob să se organizeze pe capitole-anotimpuri. Povestea a început în plină iarnă și dacă încă n-ați aflat despre asta,
nu sunteți la curent cu Cine este Blob, nu știți cine sunt familia și prietenii lui, sunteți rugați să citiți articolul cu același titlu și să vizionați filmul de pe link-ul școlii https://scoalaeuropeana.ro/blog/viata-scolii/cine-este-blob/.
Acum intrăm direct în poveste, aflând…
Ce povestesc COPIII la Bibliotecă:
Când vorbești cu Blob, poți să-i spui Alex Alin sau poți să-i spui Blob, pentru că lui i se pare foarte COOL să-și folosească numele de familie (Blob) în conversațiile cu prietenii. Consideră că numele lui de familie este unic în univers. Are dreptate. De fapt, nu văzuse un asemenea nume pe nicio carte.
Chiar și în ultima zi de școală, înainte de vacanța de iarnă, Blob era în bibliotecă și citea atent numele autorilor pe copertele cărților de pe rafturi — pe cotoarele acestora, de fapt. Nu, niciun autor nu se numea Blob. Va scrie el o carte… mai târziu…
– Ce faci? îl întrebă o voce binecunoscută. Haide afară, că ninge!
Blob recunoscu vocea prietenului lui cel mai bun, a verișorului lui cel negru și pufos Beau. Și-au pus amândoi hainele și căciulițele și au ieșit în curtea școlii unde au rezolvat o problemă care îi nemulțumea pe toti copiii: Cum să facă un om de zapadă ? Nu era prea multă zăpadă. Blob a sugerat să construiască toți un blob de zăpadă, nu un om. Un blob, adică ceva exact ca el și ca Beau, iar el, Blob, va
poza frumos, ca model. Copiii au fost de acord și, în câteva minute, construiră cu toții un blob de zăpadă mic de tot… Bună idee! Un blob e simplu de construit din zăpadă puțină. Toți au fost mulțumiți.
Tot în acea ultimă pauză mare dinaintea vacanței de iarnă, Blob și Beau au hotărât să se întâlnească a doua zi, după-masa, acasă la Beau și să meargă împreună în parc. Beau s-a întors brusc spre Blob cu o idee strălucitoare în ochi:
– Ce-ar fi să te deghizezi?
– Ăăă… Cum?
– Cum… cum? Cum se deghizează lumea – nu știu cum, precis! Să te deghizezi! Tu trebuie să știi cum, că vrei să te faci actor.
– Sau pompier, preciză Blob.
– Bine, actor-pompier! Oricum, dacă ești deghizat, putem pretinde că ești străin și te pot prezenta familiei… Să vedem dacă te recunoaște cineva.
Zis și făcut. Blob s-a deghizat… adică s-a înfofolit în mai toate hainele de iarnă pe care le avea în dulap, și-a tras măscuța aproape peste ochi (stil „pompier”) și gata – nu se vedea nici urmă de puf sau de codiță. A încercat să meargă, dar de-abia se mișca de atâtea haine. Nu ajung nici într-o oră… Ce-ar fi să zbor? Ce-ar fi să îmi încerc puterile… chiar acum? își zise el, deși știa foarte bine că părinții nu-i dădeau încă voie să își schimbe forma decât sub supravegherea lor. Dar nu, nu vreau să îmi schimb forma, protestă Blob în gând, în fața fulgilor de nea ce cădeau pufoși pe veranda casei, vreau numai să… să mă teleportez până în vecini, acasă la mătușa Heather și la Beau. Blob clipi de două ori și nici nu-și termină bine gândul, când se trezi în fața ușii familiei verișorilor Barbapapa. Uau, așa da! E simplu de călătorit. Apăsă soneria, iar Beau, care își pierduse răbdarea așteptându-l, îi deschise ușa : – De ce ai întârziat atâta? – și îl trase de mânecă până în sufragerie.
MARA ION, ANDRA TRIFA și THEA TUDOSCĂ povestesc mai departe:
– Mami, tati, vreau să vi-l prezint pe noul meu prieten! spuse Beau și adăugă privindu-l pe Blob cam încurcat: Și uite… Bbbll… uite, … prietene nou, acolo sunt frații și surioarele mele!
– O, ce familie mare și frumoasă, spuse Blob, emoționat ca pe scenă. Familia mea e mică…
– Lasă, nu te necăji, spuse Beau. E prima zi de vacanță și ar trebui să ne jucăm!
Mama lui Beau (pe care o chema Heather și care era un blob negru, era sora mamei lui Blob și, deci, era mătușa lui Blob) și tata lui Beau (blob roz, unchiul lui Blob) au schimbat un zâmbet pe furiș:
– Bine ai venit la noi, spuse tatăl lui Beau… Mi se pare mie, sau văd ochișori și sprâncene nostime care seamănă foarte bine cu… ale cuiva pe care îl cunoaștem cu toții…
– Beau, nu ne-ai spus cum îl cheamă pe noul tău prieten, interveni mama Heather. Cum îl cheamă?
– Îl cheamă Bbll… Îl cheamă… Am uitat cum îl cheamă! Cum ziceai că te cheamă?
– Blo… Ale Ali… Alex! Mă cheamă Alex!
– Exact ca și pe verișorul nostru, spuse Bright (blobișor albastru, fratele lui Beau).
– Pe verișorul nostru îl cheamă Alex Alin, adăugă Lib (portocalie)… și tare mi se pare că tu ești chiar… Alex Alin Blob!!!
– Exact!
Au râs toți. Au râs și cei doi care puseseră la cale gluma, deși și-au dat seama că nu o pregătiseră chiar la perfecțiune, dar nu mai conta. S-au îmbrăcat cu toții (Blob și-a mai dat jos din hainele cu care se înfofolise, că nu mai putea de cald), apoi au pornit spre parc.
(Ca să vă aduceți aminte de toata familia Barbapapa, familia lui Beau, iată fotografia lor. Mergeți neapărat pe linkul de mai sus — altfel nu înțelegeți povestea.)
Pe traseu înspre parc s-au întânit cu alți verișori (grupul BLOB OPERA) și tot mergând și tot glumind veseli ca în prima zi de vacanță, au ajuns deja obosiți în parc. S-au oprit lângă cel mai mare copac și s‑au jucat cu toții mult și frumos. Au fugit. S-au bulgărit. Ba chiar au și zburat puțin printre crengi, cu permisiunea adulților. Au cerut voie și să devină transparenți… Când s-a făcut întuneric, s-au întors cu toții acasă.
Dar Blob și Beau mai aveau chef de joacă, așa că s-au gândit să se furișeze din nou în parc, fără să fie văzuți. Au ieșit pe nesimțite din casă, prin ușa din spate și au fugit înapoi în parc. Când părinții lui Beau au vrut să le spună ceva, i-ai pe Blob și pe Beau de unde nu-s! Vai! Unde sunt Blob și Beau? I‑au căutat prin casă, prin curte, prin gradină, în spatele casei – nimic! Părinții și frații lui Beau au început să se îngrijoreze serios. Sora cea mică a lui Beau, Belle (violetă, cu ochi albaștri), a început să plângă.
Heather, mama lui Beau, a sunat-o imediat pe sora ei, mama lui Blob, pe care o chema Hazel și care era un blob drăguț, de culoarea alunei. Poate s-au dus la Blob, acasă, spera Heather. Nu, nu erau nici acolo. Mama lui Beau, Heather, și mama lui Blob, Hazel, erau speriate de-a binelea. Frățiorii lui Beau erau palizi și tăcuți. Belle plângea.
– Poate au fugit în parc, a zis tatăl lui Beau ceva mai calm. Precis îi găsim acolo.
Heather și Hazel, ca și când s-ar fi înțeles, s-au teleportat într-o secundă (două clipiri de ochi) până în parc. Au zburat pe deasupra copacilor, ca două sfere de fulger nevăzute de nimeni și i-au observat imediat pe cei doi blobișori jucându-se printre copaci și râzând în gura mare, ca și când nu ar fi avut nicio grijă în lume. I-au strigat. Cei doi au înlemnit cu câte un bulgăr de zăpadă în mână. Au văzut că cele două mame sunt speriate și furioase. Au înțeles pe loc ce mare boacănă au făcut. N-au mai știut ce să facă și nu avea rost să fugă sau să se ascundă. Cele două mame blob arătau formidabil de puternice, în ciuda panicii ce le cuprinse, iar cei doi blobișori vinovați au simțit că mamele lor sunt într-adevăr speriate… și foarte supărate. Le-au văzut lacrimile în ochi… Dar parcă erau și bucuroase. Sigur că erau bucuroase – și-au găsit copiii! Blob s-a simțit vinovat ca niciodată în viața lui și parcă îi venea să intre în pământ de rușine… Unde sunt puterile lui magice acum? Să îl facă să dispară, nevăzut, invizibil, zero vizibilitate, puf!, dispariție! Nu, acum Blob nu mai avea nicio putere magică. Cu capetele plecate, amândoi blobii cei mici s-au dus la mamele lor să își ceară iertare și să le asigure că au înțeles că au făcut ceva foarte grav și periculos. Ceva ce s-ar fi putut termina urât. Le-au cerut iertare. Le-au asigurat că au înțeles și că nu vor mai face…
– Ce anume nu veți mai face?
– Nu mai fugim în parc fără să spunem nimănui… șopti Beau, abia auzit.
– Și nu ne încercăm puterile magice fără să cerem voie, adăugă Blob, pierit.
– De aici înainte nici noi n-o să vă mai pierdem din ochi… au spus cele două mame și au dus copiii acasă… luîndu-i de mână… după un timp.
Când au ajuns înapoi acasă, micuța Belle încă mai plângea. Blob s-a simțit și mai vinovat, dacă așa ceva ar fi fost cu putință. Oare cum de până și micuța Belle era așa de speriată și supărată? Cum să înțeleagă el prin ce trecea o fetiță așa de mică? El era băiețel cu ochi căpui, iar Belle era fetiță cu ochi albaștri – cum să vadă el lumea prin ochii ei albastri? Răspunsul i-a venit din puterile lui magice reînviate cu un zâmbet de matușa Heather care a înțeles nedumerirea micuțului blob în fața lacrimilor lui Belle. Astfel, Alex Alin Blob a simțit cum, într-adevăr, parcă este în stare să vadă lumea prin ochi albaștri de fetiță și să simtă tot ce simțea Belle.
Se deschise un Portal Magic, Portalul care îl va face pe Blob să-i înțeleagă mereu pe cei din jurul lui, ca și când ar fi schimbat locul cu ei.
SARA PAVEL povestește:
Blob a pășit ușor ca un fulg de mătase prin Portalul Magic și simțea acum tot ce simte o fetiță cu ochi albaștri, cu două codițe împletite, de culoarea ciocolatei cu lapte. Practic, micul blob… oarecum devenise această fetiță.
Această fetiță își petrece timpul citind în biblioteca fermecată a familiei. Fetița poartă o rochie albastră, cu mâneci scurte, albe. Are o bentiță bleu pe cap, care se asortează de minune cu șosetele perforate și pantofiorii roșii de lac. Fetița tocmai a terminat de citit o carte. La finalul acestei cărți, ca și la finalul fiecărei cărți pe care o va citi, fetița intră într-un Portal Magic unde trăiește povestea. Astfel, ea are șansa de a trăi nenumărate aventuri și de a-și face nenumărați prieteni.
Așa a început vacanța de iarnă care apoi s-a instalat solid în viața copiilor – zăpadă, aer proaspăt și jocuri.
EVA MITROI povestește:
În primele zile, Blob a mers la colindat cu toti verișorii lui, apoi – prin puterile lor magice de blobi, puteri aprobate de blobii părinți – trupa de blobișori s-a teleportat la casa lui Moș Crăciun. Acolo au văzut tot ce-și doreau: reni, jucării, elfi și o sanie mare care îi aparținea lui Moș Crăciun pentru că scria pe ea „Sania Lui Moș Crăciun”. Blobișorii s-au gândit să cânte colindul „Moș Crăciun cu plete dalbe”. Le-a plăcut tuturor foarte mult. Ca recompensă, Moș Crăciun i-a dat fiecăruia câte un sticker mare cât palma, prin care să poată dovedi că au fost într‑adevăr la casa lui Moș Crăciun, în vizită.
Apoi, văzând că toate cadourile pentru toți copiii lumii sunt încă neîmpachetate, blobii cei mici, vizitatorii, s-au gândit să dea o mână de ajutor. Doamna Crăciun (pe care o chema Mary Christmas), Moș Crăciun, elfii, renii și micii blobi au împachetat toate cadourile lumii cam în 10 secunde.
– Uau! se miră Blob. Cum am putut să fim atât de rapizi? Credeți că suntem magici? o întrebă el pe Doamna Crăciun.
– Nu știu, zâmbi Doamna Crăciun. Dar știu că nu aveți încă voie să vă puneți puterile magice în practică fără acordul părinților. Poate că viteza voastră la împachetat are ceva de-a face cu locul acesta unde sunteti, cu tărâmul lui Moș Crăciun…
S-au ales cu încă un sticker din partea lui Moș Crăciun, ca mulțumire pentru ajutorul dat la împachetatul cadourilor copiilor lumii. Privind sticker-ul, Blob a auzit un sunet gâlgâit care venea exact din burtica lui. Vai, ce foame mi-e…
– Amigos, voi vă dați seama că am uitat să mâncăm de prânz? întrebă el.
Doamna Crăciun (pe care o chema Mary Christmas – ca în urarea Merry Christmas!) i-a poftit pe toți la masă. Pe masă erau dulciuri, dar când le-au gustat, nu aveau gust de dulciuri, ci de proteine. Spre exemplu, torul roz avea gust de somon. După ce au mâncat bine și distractiv, încercând să ghicească gustul fiecărei prăjituri care nu era, de fapt, prăjitură, Moșul avea o surpriză pentru ei. Blob s-a gândit, puțin dezamagit, că precis e un al treilea sticker… sau al patrulea. Dar, nu. Moșul venea cu desertul care, i‑a asigurat el, era într-adevăr desert. Moșul a adus un tort mare… de hârtie! Copiii au râs, pentru că de pe-acum știau că nu o să aibă gust de hârtie… ci gust de… tort fooooarte bun! Le-a plăcut fooooarte mult.
Erau cu toții obosiți. În gândul fiecărui blobișor a șoptit vocea mamei lui:
– Luați-vă rămas bun și veniți la culcare, acum…
Într-o secundă (două clipiri somnoroase), toți erau în paturile lor calde, aproape adormiți. Au visat la cadourile pe care și le doreau de Crăciun… pentru că, printre toate cadourile copiilor lumii, Moș Crăciun nu a vrut să le spună care anume erau ale lor. Era încă o surpriză.
– Categoric, nu un sticker! zâmbi Moșul.
A povestit pentru dumneavoastră bibliotecar
prof. Antonia Bonca