Un principiu de lectură: Spoiler Alert!

Cultivarea pasiunii pentru citit a fost și rămâne la SEB o prioritate. Și, tocmai pentru că ne dorim atât de mult să-i vedem pe copii citind, riscăm uneori să alegem varianta „mai ușoară” pentru cei pe care îi îndrumăm, sperând ca, la un moment dat, cititorii să aleagă singuri volumele „mai grele”. Însă pierdem din vedere faptul că un autor, atunci când așază penița pe hârtie, se adresează cititorilor de o anumită vârstă și, în consecință, cărțile nu sunt „mai ușoare” sau „mai grele”, ci sunt destinate anumitor categorii de vârstă.

În legătură cu acest aspect privitor la alegerea cărților, doamna bibliotecar prof. Antonia Bonca, în rândurile care urmează, ne introduce unul dintre principiile de lectură.

Trebuie ca noi, părinți și educatori, să avem grijă ca cei mici să citească versiunea integrală a unei cărți, adică textul așa cum a fost publicat de autor. Traducerile, de asemenea, trebuie să fie ale unei lucrări integrale. Din păcate, se vehiculează recent un fel de literatură în rezumat repovestit, atrăgător expusă pe colecții. Adică, publicarea cărțior… prescurtate. Nu mă refer la lucrări didactice, sau la exerciții în care elevii înșiși trebuie să formuleze un rezumat, sau să extragă ideile principale, etc. Mă refer la businessul acesta al edițiilor ”abridged” sau ”retold”, ediții repovestite sau prescurtate, folosite ca material de lectură. Se presupune că repovestirea acestor cărți le aduce la nivelul cititorului de vârstă mai mică decât cea la care ar trebui citită cartea originală.

E un trend modern care există și înflorește, în ciuda faptului că sunt mii de cărți valoroase adresate fiecărei vârste — avem de unde alege cărți minunate, fără să măcelărim literatura lumii cu texte reduse la cel mai simplu și banal clișeu de limbaj și gândire. Nu orice carte trece prin procesul de reducere la rezumat pentru că multe, mai ales cele publicate în ultimii 50 sau 70 de ani, (depinde de situații legale) sunt încă protejate de dreptul de autor. Găsim, însă, variante povestite pe scurt ale unor titluri care au intrat în patrimoniul comun, adică tocmai a titlurilor clasice, unde clasic însemnă valoros, binecunoscut, vestit — da, tocmai aceste cărți sunt ciopârțite.

Poate, ca părinți sau educatori, apelăm expeditiv la asemenea texte pentru că știm că sunt interesante. Astfel, o poveste cu Sherlock Holmes îl va captiva pe micul detectiv cititor… chiar într-un rezumat sărăcăcios. Da, poate… Dar un text prescurtat oare are aceleași calități ca cel autentic? Oare un Shelock diminuat ca stick figure într-un text simplificat este la fel de captivant ca și complexul detectiv creat de Conan Doyle?

Cert este că un copil de 8 ani nu are cum să înțeleagă personajul lui Conan Doyle dar întrebarea este: De ce trebuie neaparat ca la 8 ani copilul să înțeleagă personajul respectiv? Să fie oare și un dram de vanitate care ne îndeamnă să-i punem copilului în mână o carte de certă tradiție culturală, cu un personaj „de oameni mari” sau, în fine, destinat copiilor mai mari? Dar uite că ni se oferă în varianta pentru cei mici, deci de ce să nu le-o oferim copiilor? (Cu scuze, revin la refrenul meu dinainte, anume: Avem de unde alege tone de personaje concepute de la început ca stick figures amuzante, fermecătoare, captivante și destinate specific celor de 8 ani.) Aici este cheia: Nu neapărat pentru că este expeditiv și lăudabil îi dăm copilului o carte clasică în rezumat, ci pentru că aceasta ni se oferă pe piață și arată grozav. Dar…

Dar caveat emptor: Înainte de a îndemna copilul la lectura cărții Sherlock Holmes ca Stick Figure și Cățelușul din Baskerville care Nu Sperie Copiii (să zicem), ar trebui să o comparăm cu textul original al Dulăului de Baskerville. E imposibil să nu observăm dintr-o aruncătură de ochi că textul și-a pierdut mult (tot!) din suspans, ca să nu mai vorbim de atmosferă (mlaștina Devonshire a devenit parc de joacă), iar narațiunea este redată în propoziții atât de simple gramatical, lexical și stilistic încât… personal, eu n-am putut citi mai mult de șapte propoziții consecutive de genul acesta fără să simt furnicuțe în cap. Dacă cineva admiră un text, ar trebui să aibă grijă să nu-l dea copillor de citit în rezumat!

Din viața bibliotecii noastre, am adunat câteva instanțe ale cărților prescurtate, în acțiune. Unul trist, din atâtea puncte de vedere: Am dat peste rezumatul Jurnalului Annei Frank în engleză, redus la vreo 30 de pagini stângace pentru cei de 7-9 ani. Foarte popular acest rezumat printre elevii școlii noastre! Dar Jurnalului Annei Frank nu e pentru cei de 7-9 ani. Se poate, foarte normal, citi jurnalul la vârsta de 12-14 ani, incidental, aceeași vârstă la care Anne Frank a scris cele câteva sute de pagini ale scurtei sale vieți. La 12 ani, cunoștințele de engleză ale elevilor SEB le permit să citeasca Jurnalul intergral în engleză — atunci, dar nu la 8 ani, în rezumat. (Aceasta și din respect, nu numai ca aplicare a vreunui principiu de lectură.)

Recent am văzut Vrăjitorul din Oz, minimalizat și pulverizat într-o ediție de aventuri succinte — mă întreb pentru ce copii imaginari s‑a simțit nevoia rescrierii acestei cărți? Și mai recent am văzut și Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte… pentru copiii de 2, 3 ani… pentru că Eminescu, rezonabil de obicei, omise acum să explice conceptele din titlu (bătrânețe, moarte) pe înțelesul publicului cititor în vârstă de 2, 3 ani.

Alt caz inexplicabil dar extrem de popular este rezumatul lui Colț Alb. Este un Colț Alb infantilizat la culme… pentru copii. Serios. Dar Colț Alb este în întregime, în versiunea originală, pentru copii! Nu e o carte destinată în exclusivitate copiilor, dar prin excelență lor. Nu se adresează celor de 7 ani, ci îi vizează pe cei de 10-11 ani.

La bibliotecă, am trecut printr-o reală problemă cu „varianta” prescurtată a romanului, așa că anul trecut am instituit concursul Calling the Wild pentru Colț Alb și Chemarea străbunilor, tocmai pentru a promova textele clasice autentice.

Ce credeți că s-a întâmplat la înscrierea la concurs, când copiii au văzut cartea cu textul original? Problema a continuat. Adică, au fost cazuri în care elevii au spus, parafrazez,

O, da, m-aș înscrie, dar chiar trebuie să citesc neapărat cartea asta groasă? Eu știam că e o carte mult mai subțire. Noi am făcut la clasă o altă carte cu Colț Alb, una scurtă. Cred că era același Colț Alb ca cel din cartea asta lungă. Da, e același Colț Alb… Așa că știu foarte bine cum se termină și ce s-a întâmplat în carte…

(Situație similară: Intri într-un cinematograf pe când publicul de la spectacolul anterior iese și auzi un murmur: N-a scăpat… Credeam că gloanțele sunt oarbe, dar… Dacă-i așa, merită să mai vezi filmul? Poate, dar plăcerea e deja alterată.)

Aici e problema — copilul știe „ce s-a întâmplat” în carte… Un punct argumentat minunat de John Gardner în clasica The Art of Fiction (nu cred că a fost tradusă) este faptul că primul impuls — nesofisticat dar imposibil de ignorat — care ne face să continuăm lectura unei cărți este întrebarea veșnic prezentă: Și apoi ce s-a întâmplat? Și după aceea? Și după aceea? Dacă avem deja răspuns la toate întrebările în cartea rezumat… o mai citim pe cea originală? Depinde… poate în vreo situație specială, de pildă dacă avem nevoie de ea la vreun examen, dar nu pentru plăcerea lecturii sau nu din dorința sau alegerea personală. Oricum, cert este că nenumărate opere ale literaturii clasice rămân și vor rămâne cu siguranță necitite de copiii noștri. În ultimă instanță, cărțile simplificate nu fac decât să descurajeze lectura.

De la „varianta” scurtă a romanului Colț Alb care e relativ scurt și în original, alt roman este adesea citit la 8-9 ani în rezumat de 8-9 pagini. Este iarăși un caz de o anume faimă dar, vai, numai în rezumat, pentru că în original avem de aface cu un roman fluviu, categoric mai lung, Oliver Twist. Știm cum vor decurge lucrurile: Micul cititor al unei ediții rezumat, știe deja ce „s-a întâmplat în carte.” Dacă este îndemnat peste câțiva ani să o citească în întregime, nu vede, justificat, din perspectiva lui, de ce să o mai citească încă o dată pe sute de pagini.

Mai mult, prețiosul sentiment pe care îl trăiește cititorul, acela de a se pierde în lectura romanului autentic, este alterat în cazul romanului rezumat: Copilul nu mai trece prin emoțiile și suspensul narațiunii originale. Conflictele sunt simplificate șablon și rezolvate prompt. Pe lângă aceasta, cititorul nu este mișcat, fără să știe că este mișcat, de potența, de magia vocabularului titanic al lui Dickens — nu are cum să fie mișcat, pentru că vocabularul cu pricina lipsește cu desăvârșire! Cititorul se alege cu câteva pagini seci și puerile de aventuri anoste, plictisitoare. Uneori, cu întrebarea nerostită, dar temeinică: Ce-o fi așa de grozav cu cartea aceasta?

Aceste cărți rezumat ar trebui să poarte avertizarea spoiler alert din tradiția filmului, ca să nu strice tuturor plăcerea lecturii. Practic, orice carte rezumat ieftinește și alterează calitatea lecturii. Este un spoiler care nu le face un serviciu copiilor, ci un deserviciu, chiar o nedreptate: îi tratează fără încredere în puterea lor de concentrare, de înțelegere și de discernământ.

Un alt aspect al alertei de spoiler sunt pasajele eliminate din variantele sumare ale cărților rezumat. Multe din aceste fragmente ar răspunde armonic vreunei înclinații a micului cititor. Un exemplu concret din cadrul concursului bibliotecii SEB de anul trecut, tot în cazul romanului Colț Alb: Un exercițiu al concursului nostru cerea continuarea poveștii vieții personalului principal și se desfășura astfel: Închidem cartea, o punem deoparte și invocăm personajul și povestea lui în gând ca să scriem încă un „capitol” (vreo jumătate de pagină, de fapt).  Vom intercala noua aventură în viața personajului la momentul potrivit, atunci când ar fi putut avea loc. Rezultatul exercitiului: Doi elevi au fost inspirați de amănunte aparent nesemnificative, de fațete ale vieții lui Colț Alb și de aspecte ale romanul inexistente în varianta rezumat, de pasaje ignorate sau prezentate telegrafic în re‑povestirea prescurtată. Din fericire, concurenții noștri nu au citit jalnicul rezumat, ci textul maiestuos al lui Jack London și, surprinzător, au ales teme neașteptate, anume:

O concurentă a ales să scrie încă un pasaj despre imaginea lupului flămând, alunecând nălucă pe zăpadă, în iarna arctică. Și a scris câteva rânduri reușite, leit Jack London! Un băiețel concurent a inventat un vis al lui Colț Alb. Nu cred că o propoziție rezumat („Colț Alb avea coșmaruri.”) l-ar fi inspirat. Dar a fost impresionat de momentele autentice, când mintea animalului Nordului încearcă să facă pace cu mașinile și trenurile Californiei, cu acele creaturi de fier care îl urmăreau și în somn și-i dădeau coșmare. Concurentul nostru a contracarat răul lumii care îl teroriza pe Colț Alb în coșmare! A inventat un alt vis, un vis jucăuș, cald ca o mângâiere. Un vis plăcut care precis ar fi îndulcit nemăsurat soarta bătrânului lup. Wow! Așa că nu e vorba numai de suspansul lecturii și de varietatea limbajului cu care un copil intră în contact când citește un clasic autentic. Câteodată, cartea întețește o predispoziție empatică generoasă a personalității micului cititor.

Acum, dacă am vorbi și despre cea mai populară carte/serie contemporană pentru copii, trebuie să remarc că suntem într-o situațe perfectă, pentru că nimeni nu s-a gândit să o re‑scrie în rezumat încă. (Dreptul de autor îsi spune cuvântul legal!) Nu-i nimic, o promovez eu fulger chiar acum:

Cititorul este invitat să plonjeze în povestea vieții unui băiat de 12, 13 ani care locuiește la internatul școlii, face farmece și zboară pe un măturoi!

Nu știu dacă vreun copil ar fi interesat de aventurile unui asmenea personaj sumar, dar bine că îl avem totuși pe Harry Potter pe sute și sute de pagini devorate de cei mici. Da, copiii ne-au dovedit că pot citi sute de pagini…

Cu certitudinea că nu contrazic paragrafele de mai sus, adică pushback-ul împotriva repovestirii banalizate în rezumat, voi exemplifica în încheiere tradiția repovestirii care nu alterează lectura. Repovestirea de mituri și legende populare, chiar de opere literare clasice, are rădăcini demne și foarte sănătoase! Două exemple: Întâi, talentata repovestire clasică a pieselor lui Shakespeare, o carte vibrantă de Charles și Mary Lamb. Spre deosebire de cei care scot rezumate peste rezumate ale clasicilor pe bandă rulantă pentru vârstele mici, nepotrivite citirii originalului, Charles și Mary Lamb au însoțit generații de cititori până când aceștia au avut curajul să se apropie de textul medieval original al bardului. Alt exemplu: Pentru cei de 9, 10 ani, menționez și încântătoarea carte contemporană a Rosei Navarro Duran, Don Quijote povestit pentru copii, o operă de artă, în sine.

E posibil ca și repovestirile, ca și textele originale, să trebuiască să facă față probei de foc a trecerii timpului; și atunci își asigură existența. Instinctiv putem judeca dacă vreo repovestire contemporană ar putea trece aceasă probă a îndurării. Dacă simțim că nu o va trece… avem, din fericire, operele originale.

Bibliotecar,

prof. Antonia Bonca