La școală, dar nu rămânem acolo
E nevoie de o cretă, de nişte caiete şi de cerneală, din care, dacă ţi le aruncă cineva înainte, iese o şcoală. Iat-o: dacă vă uitaţi bine peste jucării şi păpuşi, se şi văd două sau trei uşi. Printre coarnele de melci se mai zăresc încă douăzeci. Fiecare seamănă cu o carte. Trebuie să le deschizi şi să le închizi tu singur pe toate.
(Marin Sorescu, La școală, dar nu rămânem acolo)
Se pare că le avem pe toate. Doamna învățătoare, ca și Teacher, de altfel, poartă mereu creta la ea. Acum o dirijează cu mouse-ul, la laptopul de acasă. Iar caiete și cerneală găsești peste tot. Aproape că te-mpiedici de ele dacă mămicile grijulii nu se apucă să facă iar ordine în dezordinea ta. Nu mai vorbim de faptul că, în ziua de azi, caietele și cerneala nu se termină niciodată dacă treci pragul ușii ce se deschide către online. Acolo poți deschide oricând o pagină nouă, iar scuza cu „Mi-am uitat stiloul” nu mai ține. Poți să scrii și cu degetele; cu ambele mâini deodată dacă ești mereu cu gadgeturile în mână. Așadar, cu cretă, caiet și cerneală, se pare că avem o școală. A ieșit dintre ziduri și a răzbătut până la fiecare dintre noi. Profesorii din școală ne poartă către nenumărate uși, așa cum o făceau și atunci când treceam de poarta din Băiculești sau din Expoziției. Sunt uși nenumărate ce ni se arată. Însă depinde de fiecare dintre noi pe câte dintre ele le deschidem și cu ce ne întoarcem de acolo. Lăsând poezia la o parte, revenim într-o realitate marcată de temeri, de știri, de noi rapoarte cu noi situații pe care cei mari trebuie să le gestioneze, păstrând pentru copii sentimentul de siguranță, de securitate. Profesorii Școlii Europene București sunt printre acei oameni mari care fac tot posibilul să păstreze pentru elevii lor, chiar și dincolo de poarta școlii, starea de spirit ce ne caracterizează: împreună pentru educație, într-un mediu securizat, fizic și emoțional. Așa se face că au găsit niște instrumente excelente care să-i țină pe elevi conectați nu numai ca grup, dar și cu învățarea.
- Zoom, pentru cei de la școala primară, și Google Classroom, pentru gimnaziști și liceeni, îi aduc pe colegi laolaltă, în casa fiecăruia. Profesorii sunt acolo, deschizând uși, invitând la cunoaștere.
- Cod of Talent, platforma pentru a cărei accesare mulțumim familiei Grigoriu, face ca fiecare sarcină să devină o misiune de îndeplinit ca într-un joc pe care îl pargurgi nivel cu nivel.
Nu e ușor. Însă fiecare se adaptează. Până la urmă, acesta e rostul școlii: să ne ofere instrumente care să ne ajute să ne adaptăm la situații noi cu care ne întâlnim în viața reală. Iar profesorii din SEB o fac extraordinar de bine. Încarcă fișe, descarcă teme lucrate, corectează, oferă feedback, rezolvă probleme tehnice, rămân în contact cu ceilalți colegi pentru a găsi împreună cele mai bune soluții. Da, se pare că a merge la școală nu înseamnă să rămâi între zidurile unei clădiri. Căci „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.” (Regele Ferdinand I al României)