Etichetă la bibliotecă


În timp ce concursurile Bibliotecii sunt în plină desfășurare și cu speranța că vom reveni cândva la bibliotecă, față în față, să de amintim unele reguli de comportament, adică să ne reamintim ce manière și ce etichetă (sinonim pentru conduită) trebuie să avem în acest loc special al școlii.
Iată câteva indicații de la o colegă de-a voastră care știe atât de bine regulile bibliotecii încât le-a transformat în poezie! Trebuie să recunoaștem că a scrie ceva personal, orice, pe tema unor… reguli nu este ușor; iar a tranforma regulile în poezie, este și mai problematic. Dar nu pentru Maria! Ea le abordează competent și… cu umor. Vedeți și singuri!
ETICHETĂ la BIBLIOTECĂ
de Maria Boșcănici
La bibliotecă este important
Să fii civilizat, nu arogant.
Aici vii să citești, să te-odihnești,
Nu să pălăvrăgești!
Poți să-ți faci temele,
Poți face câte-un puzzle,
Poți citi despre dinozauri,
Sau desena… balauri.
Nu vii la bibliotecă numai așa, degeaba,
Ci vii cu-o anumită treabă
Pentru care ești responsabil
Și singur îți aduci
Creion, hartie, scoci sau tuș.
Altfel, dacă vii să ceri
O foaie de hârtie,
Nu vei primi nici
Măcar pentru o poezie!
Ai un loc liniștit aici
Și nimeni nu te deranjează.
Nu deranja nici tu pe nimeni –
Cum te comporți contează!
A povestit pentru voi prof. bibliotecar Antonia Bonca.