Din nou împreună

















14 septembrie ne găsește împreună! Porțile s-au deschis, clopoțelul a sunat, iar copiii au intrat în școală, cu mai mult entuziasm ca niciodată, fiindcă, în Școala Europeană București, distanțarea socială nu există. Suntem aproape unii de alții cu inima. E drept că păstrăm toate regulile privind distanțarea fizică; e cu totul altceva, așa cum și consilierii școlari, prin Cabinetul de consiliere, ne învață: distanțați, dar împreună.
Prima zi a acestui an școlar a fost dedicată celor care pășesc într-o nouă etapă. În Băiculești, chipuri zâmbitoare, chiar și așa, ascunse sub măști, cu ochi zglobii, au spus „La revedere” părinților care, cu emoție și cu încredere, i-au lăsat pe profesorii claselor pregătitoare să-i ia de mână, păstrând măsurile de distanțare, și să-i conducă pe pitici în lumea în care vii cu visurile în buzunar și le împlinești, în lumea SEB.
În Expoziției, cei din clasele a V-a și a IX-a, curioși să afle cum lucrurile se schimbă atunci când te faci mare, s-au salutat cu bucurie în curtea școlii, întâmpinându-i pe colegii noi cu brațe deschise. Emoția întâlnirii cu profesorii care le vor facilita învățarea de aici încolo nu a fost mai mare decât bucuria de a fi împreună, la școală, după un an școlar încheiat în fața calculatoarelor.
















Și în sediul școlii primare, și în cel al gimnaziului și liceului, spațiile sunt pregătite să vină în sprijinul elevilor și profesorilor care vor putea să continue procesul de învățare, în siguranță, mai ales în contextul actual. Termoscanerele instalate la intrări, marcajele, circuitele prin școală, punctele de dezinfectare, organizarea pauzelor sunt toate atent controlate, astfel încât chiar și cei care pentru prima dată au pășit în școală să se descurce și să se simtă confortabil, într-un mediu securizat.
Ne bucurăm să fim din nou împreună și avem încredere că 2020 – 2021 va fi un an de succes fiindcă toți, elevi, profesori, părinți, înțelegem, mai mult ca oricând, să fim responsabili. Cei 20 de ani de experiență pe care Școala Europeană București îi aniversează în acest an își spun, cu siguranță, cuvântul.