Limonadă la 3B
După ce au citit „Războiul limonadei" de Jaqueline Davies, fiindcă orice război are o urmare, elevii au fost nerăbdători să vadă ce au mai făcut personajele lor preferate. Așa că au citit și „Procesul limonadei“. Dacă după primul volum au devenit mici economiști, însușindu-și multe noțiuni de economie, acum au descoperit tainele justiției și modul de desfășurare a unui proces.
Așa cum obișnuiesc după fiecare carte citită, exploratorii clasei a III-a B au realizat un proiect în care au povestit întâmplările captivante, au redat momentele pline de suspans, au scris citatul preferat, dar și-au exprimat și părerile personale despre personaje și despre felul în care acestea s-au comportat.
Și dacă a fost vorba de „Procesul limonadei", activitatea nu se putea încheia decât cu un PROCES. Așa că, pentru câteva minute, sala de clasă s-a transformat în sală de judecată. Pe rând, au fost judecători, avocați, acuzați, acuzatori, martori și jurați. Copiii și-au luat rolurile în serios, astfel că am avut parte de câteva mini-procese veritabile.
Verdictul? VINOVAȚI DE LECTURĂ