Cu mască sau fără mască
Bat tobele! Se anunță mare bal mare la SEB. E carnaval, primul eveniment în cadrul Campaniei umanitare SEB „Sunt Energie pentru Bine” – 2022. Mai bine zis, a fost, dar voia bună încă răzbate în curte sau pe culoarele școlii.
În Băiculești, nerăbdarea plutea în aer cu zile bune înainte. Copiii aveau costume de pregătit, Carduri de donație de cumpărat… Ziua de 4 octombrie i-a găsit costumați în diverse personaje din povești sau în ținute specifice evenimentului de toamnă, numai bune de întâmpinat surprizele de la Carnavalul Toamnei: Parada costumelor a fost o ocazie pentru fiecare să-și pună în valoare creativitatea, momentele muzicale puse în scenă doamnele profesoare de muzică Bianca Stoian și Cristina Giurgiu au fost savurate de ascultătorii noștri. Spectacolul de Magie a adus misterul la SEB, iar jocurile organizate de profesori au condimenta atmosfera. În premieră pentru elevii claselor II, III și IV, Carnavalul toamnei a adus și o tombolă. Ce emoții! Fiecare și-ar fi dorit să plece acasă cu o surpriză, însă cei mai puțin norocoși s-au bucurat pentru colegii lor.
La doar două zile distanță, atmosfera de bal s-a mutat în Expoziției. Aici, copiii au călătorit în timp și au poposit la Carnavalul Medieval, îmbrăcați în costume specifice: cavaleri, domnițe, trubaduri. Profesorii s-au întrecut între ei, dar nu în săbii, ci în ateliere care mai de care mai atractive: modelaj în lut – „Tăblițe și sigilii medievale”, „Caligrafie și simboluri”, „Imaginea medievală în hartă și goblen”, pictură pe sticlă – „Vitralii medievale” , „Semne heraldice medievale”, mesaje în sticlă – „Sticluțe cu emoții”, atelier hand made – „Meșteșuguri vesele”, jocuri, teatru, dansuri medievale, surprize.
Una dintre atracții a constituit-o Târgul de produse alimentare. Dulci sau sărate, bunătățile aduse de copii s-au vândut repede, crescând considerabil suma din Fondul de binefacere „Sunt Energie pentru Bine”. Aceasta este și o ocazie să mulțumim restaurantului Dogu care a sponsorizat evenimentul cu produse delicioase.
În ambele sedii, accesul elevilor la carnaval s-a făcut în baza unui Bilet de participare. Toți banii obținuți în urma vânzării acestor bilete au ajuns în Fondul de binefacere „Sunt Energie pentru Bine”, așa cum s-a întâmplat și în cazul Cardurilor de donație achiziționate de la recepția școlii.
Reamintim faptul că, pe toată durata Campaniei umanitare SEB „Sunt Energie pentru Bine”- 2022, părinții pot face donații în contul RO62RNCB0072049685510022, obținând astfel Cardul de donație generat electronic. Pentru a afla mai multe despre cauzele sociale către care vor fi direcționate fondurile, vă invităm să lecturați articolul Campania Umanitară SEB „Sunt Energie pentru Bine 2022.