Campania Umanitară SEB „Sunt Energie pentru Bine” – 2024
Facem încă un PAS spre dezvoltarea armonioasă a copiilor care trec zilnic pragul școlii! Învățăm empatia și generozitatea căci începe Campania Umanitară SEB „Sunt Energie pentru Bine” – 2024.
Ca în fiecare an, Suntem alături de cei aflați în nevoie și, din Energia și din entuziasmul nostru, modelăm Binele și-l dăm mai departe.
Fiecare PAS pe care-l vom face în cadrul campaniei va reprezenta o serie întreagă de PAȘI făcuți cu bucurie și cu recunoștință de Gabriela, de Maksim și de Mihăiță despre care ne-a povestit chiar un părinte din comunitatea SEB.
- Gabriela și Maksim sunt doi frați de 10 și, respectiv, 3 ani. Amândoi suferă de Parapareză Spastică Ereditară tip 56 din cauza căreia nu pot să stea în funduleț, nu pot să se joace, nu pot să meargă. Pentru ei, o mică speranță s-a ivit în Australia, unde a fost dezvoltat un tratament genetic care ar putea să le salveze viețile. Dar, pentru a se agăța de această speranță, au nevoie de o sumă colosală. Detalii aici.
- Mihăiță este un copil orfan, crescut de bunica (acum, imobilizată la pat) și de fratele mai mare. De ca și cum n-ar fi de ajuns, el trece printr-o serie de mai multe operații la picioare ca să poată să meargă. Și despre povestea lui puteți afla mai multe aici.
PAȘI înainte au nevoie să facă și cei alături de care suntem deja de ceva vreme:
- Copiii cu boli grave și familiile acestora care primesc ajutor din partea Asociației Marinuș Gălbenuș;
- Tinerele îngrijite de maici, la Asociația de Binefacere Sfânta Iustina – Mănăstirea Mărcuș.
Pentru a le veni în sprijin, a fost dechis contul RO62RNCB0072049685510022, având ca beneficiar Asociația Școala Europeană București. Aici vor ajunge banii strânși din vânzarea Biletelor de participare la diverse evenimente din cadrul campaniei, din vânzarea Cardurilor de donație, disponibile la secretariatele celor două sedii SEB și din donații făcute direct în cont. La finalul campaniei, banii vor fi direcționați către cauzele sociale pe care le susținem.
Vă mulțumim pentru sprijinul pe care suntem siguri că ni-l veți acorda!