Scoala
Europeana
Bucuresti

  MENU

Postat la:

Duminică, 16 mai 2010, în foaierul Teatrului de Operetă „Ion Dacian” a avut loc Gala de Premiere a elevilor ale căror poezii au apărut în Colecţia celor mai frumoase poezii ale copiilor din oraş. În colecţia lansată cu acest prilej de ONG-ul Ajutor Real cu susţinerea Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti şi a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti se găsesc nu mai puţin de opt creaţii ale tot atâtor elevi ai Şcolii Europene Bucureşti. Fotografii de la eveniment, aici

Aceştia sunt: Radu Secăreanu –  clasa a IV-a A (PREMIUL II)

Irina Gherman – clasa a V-a B (PREMIUL III)

Matei Tălămbuţă – clasa a V-a A (MENŢIUNE)

Mara Petcana – clasa a V-a A (MENŢIUNE)

Kitty Gîrjău – clasa a V-a B (MENŢIUNE)

Kirian Lavoisard – clasa a V-a B (MENŢIUNE)

Cristian Vârtosu – clasa a VI-a A (MENŢIUNE)

Alessia Bolintiş – clasa a VIII-a A (MENŢIUNE)

Colecţia celor mai frumoase poezii ale copiilor din oraş poate fi procurată din librăriile Humanitas şi Mihai Eminescu

Postat la:

Ca in fiecare an, in cadrul Zilelor Şcolii – Zilelor Europei, a avut loc concursul de proiecte cu tematica europeana, sectiunile in limba româna si in limba engleza.Timp de 3 zile - 3, 4 şi 5 mai, fiecare clasa si-a prezentat proiectele de grup realizate pe parcursul semestrului in fata unui juriu format din profesori si elevi care a evaluat atat calitatea prezentarii, cat si produsul realizat.

Pentru lista de premii, click aici

Postat la:

La Concursul naţional "Lumina Math" - ediţia a XIII-a, desfăşurat pe 14.11.2009, au fost obţinute următoarele premii: clasele a V-a - premiul al II-lea- Gârjău Maria, premiul al III-lea- Dima Alexandra, menţiuni- Pancu Mihai, Petcana Mara, Tălămbuţă Mihai; clasele a VI-a – menţiune – Boţocan Matei.

Postat la:

Alexandru Băiaşu, Vlad Grădisteanu, Radu Secoşan şi Vlad Secoşan vor  reprezenta România la  Concursul internaţional din Antalya - Turcia, in perioada 22-25.04.2010

Sambata 13.03.2010, copiii de la Scoala Europeana care urmeaza cursurile de scrima-sabie, au participat la Campionatul Municipal de copii si juniori organizat de Directia pentru Sport a Municipiului Bucuresti. La acest concurs au fost prezenti copii de la cluburile din Bucuresti (Steaua, Dinamo, CSS1, Riposta) si de la cluburi de traditie din Brasov si Slobozia. Rezultatele obtinute au fost foarte bune, astfel:

Copii 10-11 ani:
Vlad Gradisteanu - locul 1
Radu Secosan - locul 2
Alexandru Baiasu - locul 3
Kirian Lavoisard - locul 10 (rezultat remarcabil, avand in vedere ca a inceput antrenamentele de foarte putin timp)

Copii 12-13 ani:
Vlad Secosan - locul 13

Copii 14-17 ani:
Tudor Stoian - locul 7

Urmatorul concurs va avea loc in Antalya - Turcia, in perioada 22-25.04.2010. Acesta este poate cel mai mare concurs anual de copii pe plan mondial. Vor participa echipe din Europa, Asia si Africa (anul trecut au fost tari ca: Turcia, Rusia, Ucraina, Belarus, Georgia, India, Egipt, Emiratele Arabe, Germania, Italia, Romania, Grecia, etc.). Din experientele anterioare credem ca se vor inscrie in jur de 500 copii la toate categoriile.
Echipa Romaniei va fi reprezentata de urmatorii copii:

-Alexandru Baiasu
-Vlad Gradisteanu
-Radu Secosan
-Vlad Secosan

Postat la:

Eleva Mara Petcana din clasa a V-a A a obţinut PREMIUL al III-lea la concursul naţional de scriere creativă „Planeta pitică” iniţiat de „Revista cercurilor de lectură” a ANPRO (Asociaţia Profesorilor de Limba şi Literatura Română „Ioana Em. Petrescu”) în colaborare cu scriitoarea Adina Popescu de la „Dilematix”. Felicitări!

Postat la:

La ințiativa catedrei de limba română  a Şcolii Europene Bucureşti a fost organizat un concurs dedicat zilei lui Mihai Eminescu. Cele trei secţiuni, creaţie literară, caligrame şi desen, au avut ca scop actualizarea operei lirice eminesciene, precum şi stimularea creativităţii elevilor.  

Au participat elevi de la clasele a II-a pînă la a VIII-a, sprijiniţi fiind de învăţători, de profesorii de limba română şi de profesorii de desen.   

Având în vedere multitudinea lucrărilor de la toate secţiunile, dar, mai ales, calitatea lor,  organizatorii consideră că şi anul acesta Concursul de creaţie literară, caligrame şi desen - "Mihai Eminescu"a fost un real succes.

Lista premiilor poate fi descărcată făcând click aici.

SEB pe facebook